Uleiul esential de mentă
Uleiuri esentiale
1. Menta este cunoscută din antichitate fiind amintită în scrierile greceşti şi în cele latineşti, unde au fost menţionate însuşirile sale terapeutice. În "Papyrus Ebers" se arăta că menta a fost folosită în Egipt cu 1550 ani î.e.n. În Japonia s-a cultivat din vechime Menta arvensis var. piperascens Mal. (menta japoneză). Japonia este prima ţară din lume care a exportat mentol. Menta (Izma bună, Mintă) cultivată este un hibrid steril între două specii de mentă, care a apărut probabil spontan, fiind evidenţiat în Anglia, în anul 1675, de către un cultivator englez. Menta s-a răspândit întâi în Anglia, în special în regiunea Mitcham (1750), apoi în alte zone pe glob. Din acest considerent i se mai spune şi mentă englezească. Menta este una din cele mai răspândite plante medicinale şi aromatice, cultivându-se pe tot globul. La noi în ţară, menta a fost între primele plante aromatice şi medicinale luate în cultură. Prima cultură experimentală de mentă a fost făcută de B. Pater în anul 1908, la Cluj. Mai târziu, menta s-a cultivat în scopuri industriale în Ţara Bârsei, în jurul Braşovului, iar la Bod a luat fiinţă o distilerie.
2. Materia primă Mentha piperita L. se cultivă pentru frunze (Menthae folium\ Menthae piperitae folium) sau partea aeriană, frunze şi tulpini subţiri, în stare proaspătă (Menthae herba recens; Menthae recens) sau uscată (Menthae herba) care conţin ulei volatil, fiind folosite în industria farmaceutică, cosmetică, alimentară etc.
Uleiul de mentă Mentolul Mentha crispa L. se utilizează herba (Menthae crispae herba recens) sau frunzele (Menthae crispae folium). Produsul sitat (Menthae herba bruch) cuprinde fragmente de frunze ce trec prin sita de 1 - 1,5 mm. Menta (izma bună) are conţinutul de ulei volatil în funcţie de varietate, soi, provenienţa şi condiţiile de cultură. Frunzele proaspete conţin circa 0,2 - 0,4 % ulei volatil, iar cele uscate 1 - 3 %. În alte lucrări se arată că în stare uscată, frunzele conţin între 0,5 - 4 % ulei volatil. Herba are conţinutul de ulei volatil şi în funcţie de înălţimea de tăiere: la 10 cm de sus conţine 2,25%, iar la 30 cm de sus are 1,75 % ulei volatil. Tulpina cu cât este mai groasă cu atât este mai săracă în ulei volatil. S-a constatat că şi frunzele au conţinut diferit în ulei volatil, cele mai tinere (frunzele superioare) conţin de 1 - 2 ori mai mult ulei volatil, decât cele inferioare.
Conţinutul de mentol la mentă este determinat şi de latitudinea geografică. Astfel, la 28° 5' latitudine, uleiul volatil a avut 57,6 % mentol, la 34° 5' latitudine nordică, conţinutul de mentol a crescut la 75,81 %, iar la 42° latitudine nordică a ajuns Ia 83,4. Florile sunt ceva mai bogate în ulei volatil decât frunzele, uleiul de flori este mai sărac în mentol (36 - 37 %) şi mai bogat în mentonă (26 - 42 %) şi mentofuran (26- 37 %).
3. Compoziţia chimică În uleiul volatil de mentă, în general, s-au identificat cca. 40 de compuşi, iar la cel din ţara noastră, 26 compuşi chimici. Componentul principal al uleiului volatil de mentă este mentolul, al cărui conţinut total (liber şi legat) este cuprins între 47 - 73,6 %, urmat de mentonă (7,4 - 25,4 %) şi mentofuran (2 - 5 %, în cantitate mare imprimă gust amărui), precum şi cantităţi mici de alţi compuşi: pinen, felandren, limonen, mircen, cadinen, cineol, aldehida izobutirică şi izovalerică, acizii acetic şi izovalerianic, timol etc.
În herba predomină mentona în faza vegetativă, iar în cea generativă, predomină mentolul. La plantele umbrite şi în anii ploioşi se reduce proporţia de mentol şi creşte cea de mentonă.
Uleiul de mentă Mentolul Pinen Menta creaţă conţine cca 1 - 3 % ulei volatil, în care compuşii principali sunt carvona (până la 70 % din ulei) şi linalool (până la 65 % din ulei), fiind lipsit de mentol. Conţinutul în carvona este foarte diferit între biotipuri. Carvona are un miros plăcut, fiind folosită la producerea gumei de mestecat şi a unor paste de dinţi de calitate superioară. Conţinutul maxim de ulei volatil, în mentă este, în perioada de înflorire, la ora 10 din zi. Uleiul de mentă îndeplineşte în regnul animal rolul de substanţă de rezervă, energetice. Unii compuşi sunt consideraţi însă principii active. Uleiurile volatile, numite şi uleiuri esenţiale sunt secretate de celule şi ţesuturi specifice plantei. Întotdeauna aceste substanţe reprezintă un amestec de substanţe diferite, în primul rând sunt mono şi sesquiterpenice. Ele se caracterizează prin volatilitate, liposolibilitate şi antrenabilitate cu vapori de apă având proprietăţi dezinfectante, stomahice, carminative ş.a. pe lângă valoarea lor aromatizantă în cosmetică şi parfumerie. La Mentha piperita se folosesc frunzele de mentă sau herba de mentă (Herba .Menthae) atunci când se utilizează la extracţia de ulei volatil. Macro- si microelementele sint prezente cu un conţinut de 10—12% şi sunt reprezentate de P, Ca, Na, K, Mg, Fe. Bi, Mn, Mo, Ou, Zn. Uleiul volatil este principalul principiu activ. Conţinutul variază în funcţie de o serie de factori ca soi, varietate, provenienţă, momentul recoltării, condiţii pedoclimatice
L-mentolul şi 1-mentona sunt principalii componenţi ai uleiului volatil. Mentolul se găseşte liber şi parţial esterificat ca acetat şi izovaleri-anat de menţii. Pe lângă mentol se găsesc în cantităţi mici izomerii lui, d-izomentol, d-neomentol şi dneoizomentol, la fel parţial esterificaţi ca acetaţi de neometil şi neoizomentil. Alături de mentonă se găseşte în cantitate mică izomerul d-izomentonă. Conţinutul în mentol total variază intre 45 şi 70%, iar cel în mentonă între 8 si 24%.
Al treilea compus al uleiului volatil este un derivat furanic, mento-furanul. În cantitate mică acesta este necesar pentru un ulei volatil de bună calitate. În cantitate mai mare degradează uleiul volatil, scăzându-i calitatea şi conferindu-i un gust amărui. Alături de aceşti componenţi s-au mai găsit în uleiul volatil hidrocarburi terpenitice ca α- şi β- pinen, α -felandren, α -terpinen, camfen, limonen şi alţii. De asemenea a fost semnalată prezenţa unor alcooli, printre care α -terpineol, citronelol, cariofilen-alcool, hexanol, trans-sabinen hidrat. Compuşii oxigenaţi sunt prezenţi în uleiul volatil cu reprezentanţi ca piperitonă, pulegonă, camfor, 2-metilfuran, 1,8-cineol. În uleiul volatil sau mai găsit esteri şi fenolii timol şi carvacrol. În frunze s-au mai găsit lipide β -sitosterol, acizii ursolic şi oleanolic, taninuri, acizii cafeic, clorogenic, p-cumaric, ferulic şi rosmarinic, flavonoide, în special 7- ramnoglucozida luteolinei, mentozida, mentogenina, piperitozida. În materia vegetală s-au identificat glucide, al căror conţinut variază cu provenienţa, acizi organici ca acidul piruvic, a-cetoglutaric, colina. După unii autori sau găsit în frunze carotenoide ca α - şi β -carotină, cripto-xantina, enzime, vitamine ca acid ascorbic, vitamina D2, vitamina PP şi tocoferoli. Frunzele de mentă au o acţiune stomahică, antispastică, carminativă, uşor analgezică, coleretică şi stimulentă, datorită uleiului volatil şi componenţilor săi. Are acţiune colagogă şi spasmolitică, care se datorează prezenţei polifenolilor şi taninurilor. Componentul principal al uleiului volatil este carvona, o cetonă terpenică nesaturată, cu un conţinut cuprins între 45 şi 60%. Ca şi la M. piperita, hidrocarburile terpenice sunt prezente în uleiul volatil cu un conţinut ce variază între 5 şi 20%; 1,8- cineolul este prezent, iar mentolul există numai sub formă de urme. Analiza uleiului volatil obţinut de la plantele crescute în umbră arată că uleiul volatil are un conţinut în mentonă sporit, iar cel în mentol scăzut. Majoritatea cercetătorilor sunt unanim de părere că azotul folosit singur sau în combinaţie cu alte elemente, măreşte conţinutul în mentonă şi scade conţinutul în 7
4. Utilizări/ Proprietati/ Pareri
Uleiul volatil de mentă şi celelalte componente din plantă au acţiune stomahică, carminativă, antivomitivă, coleretică, cardiotonică, analgezică. Uleiul volatil, în cantităţi mici, are o acţiune excitantă asupra terminaţiilor nervoase senzitive termice din piele şi mucoase (la început dând senzaţia de rece, apoi de căldură locală accentuată). De asemenea, diminuează sau înlătură contracţiile muşchilor netezi din organele interne (acţiune antispastică). Se utilizează în tulburări digestive funcţionale (dispepsii), greaţă, vărsături, spasme pilorice, inflamaţii biliare şi gastrointestinale etc. Preparatele de ulei de mentă au efect antibacterian (selectiv), în special pe specii de Brucella. Cantităţi mari de mentol pot produce intoxicaţii, manifestate prin dureri abdominale, greaţă, vărsături, încetinirea respiraţiei, rigiditate musculară câteva zile, asfixie şi moarte (A. Radu, E. Andronescu, 1984 etc). Menta se foloseşte în diferite ceaiuri
medicinale: Antiasmatic, Anticolitic, Antidiareic, Dietetic, Gastric, împotriva tulburărilor cardiace, Hepatic. Datorită conţinutului ridicat în materii tanante a frunzelor (până la 8 %), acestea au acţiune antidiaretică.
Uleiul volatil de mentă intră în diferite produse farmaceutice romaneşti: Carbocif, Colebil, Boldocolin, Inhalant, Saliform etc. Frunzele de mentă, extracte, ulei volatil sau componente ale acestuia intră în diferite preparate industriale, cum sunt medicamente colagoge şi pentru căile biliare (Rowachol, Cholagogum, Natterman), remedii gastrointestinale (Ulcerotrat,
Iberogast, Gastricard), tratamentul unor afecţiuni respiratorii (Inhalant, Metorin), hepatice sau hepato -sedative (Esberi-Nervin).
Se foloseşte şi corectiv pentru gustul unor medicamente, în frecţii, inhalaţii etc.
Uleiul volatil şi mentolul, administrate extern, au acţiune anestezică, fiind folosite în dermatologie şi otorinolaringologie.
Uleiul de mentă este larg utilizat la prepararea unor paste de dinţi şi ape de gură, datorită proprietăţilor răcoritoare, antiseptice şi de corectare a gustului şi mirosului. Uleiul volatil de mentă se foloseşte pe scară largă în industria alimentară, la prepararea lichiorurilor, bomboanelor, cărora le imprimă un miros şi gust plăcut, răcoritor.
După extragerea uleiului volatil, deşeurile constituie un furaj valoros având peste 18 % proteină şi 49 % grăsimi brute, sau ca îngrăşământ organic, după compostare cu gunoi de grajd.
În Farmacopeea Română figurează: Menthae folium (frunza de mentă) cu cel puţin 1 % (v/g) ulei volatil; Aetheroleum Menthae (ulei de mentă), Mentholum (mentol). Aetheroleum Menthae intră în compusul Tincture anticholerina. Menta este cunoscută ca plantă meliferă.
5. Răspândire: Speciile de mentă sunt răspândite în Europa, Africa de Nord, Asia, America de Nord, Australia şi Noua Zeelandă. Principalii exportatori ai produselor sunt SUA, Rusia, Bulgaria, Grecia, Spania. La noi în ţară, menta face parte din cele mai importante plante medicinale cultivate. Pe suprafeţe mai mari se cultivă în zona Bârsei, Valea Oltului şi Mureşului, Câmpia Banatului, iar în condiţii de irigare şi în Câmpia Româna. Ea este întâlnită frecvent şi în grădini.
6. Soiuri: Genul Mentha cuprinde numeroase specii şi varietăţi, care se hibridează uşor între ele, făcând destul de greoaie sistematizarea. 9
Uleiul de mentă Mentolul Mai importante din punct de vedere economic sunt: M. piperita L. (menta, izmă - bună sau mintal), M. arvensis, Menta crispata(menta creaţă). Din producţia mondială de ulei volatil 58 % provine de la M. arvensis 29 % de la M. piperita 13 %. Mentha piperita are tulpina şi nervurile frunzelor de culoare roşu - violet şi flori violacee, mai rezistentă la boli şi dăunători, mai productivă dar cu ulei de calitate mai slabă; Mentha Camus ("white mint"), cu tulpini şi nervuri de culoare verde şi flori albe, cu pretenţii mai ridicate, producţii mai mici, dar cu ulei de calitate mai bună, fiind cultivată mai ales în Franţa.
7. Particularităţi biologice: Menta este o plantă ierboasă, perenă, cu rizomi şi stoloni, iar partea aeriană puternic ramificată. Rădăcina în primul an de vegetaţie este formată dintr-un pivot brun - gălbui, cu numeroase ramificaţii fibroase. Spre sfârşitul anului întâi de vegetaţie, rădăcina principală este înlocuită de rădăcini adventive crescute din partea inferioară a tulpinii (rizomului). Tulpina aeriană este ascendentă sau erectă înaltă de 50 - 100 cm, cu patru muchii, glabră sau cu peri scurţi pe muchii, de culoare verde sau cu nuanţe violacee. La baza tulpinii iau naştere stoloni aerieni, care formează la noduri rădăcini adventive, frunze mici şi lăstari. Frunzele sunt dispuse opus, scurt pedunculate, oval - lanceolate, ascuţite la vârf, de 3 - 8 cm lungime şi 1,5 - 2,5 cm lăţime, cu marginea serată, faţa superioară netedă, ceai inferioară cu nervuri evidente; frunzele tinere mai păroase, iar cele mature au perii mai ales pe nervurile de pe faţa inferioară. Florile sunt grupate în cime spiciforme la subsuoara frunzelor de la vârful tulpinii principale şi a ramificaţiilor. Florile sunt zigomorfe, scurt pediculate, de cca 7 10
Uleiul de mentă Mentolul mm. Florile sunt hermafrodite, însă sunt şi unele unisexuat femele. Menta înfloreşte din luna iunie până în septembrie. Fructele, tetranucule, ovoide, de cca. 1 mm lungime, late de 0,5 mm, cu suprafaţa brună - lucioasă, sunt dispuse în caliciul persistent. Pe toate organele vegetative aeriene se găsesc glande oleifere, densitatea mai mare aflându-se pe partea dorsală a frunzelor.
8. Cerinţele faţă de climă şi sol: Menta pretinde un climat mai răcoros, suficient de umed însă însorit. În perioada creşterii intense, temperaturile ridicate dăunează producţiei de ulei. În zonele răcoroase, producţia de ulei este de asemenea scăzută. Chiar şi la aceeaşi cultură, la recolta din vară, conţinutul de ulei volatil în frunze este mai mare decât la cea din toamnă (la ultima este însa mai mare procentul de mentol în ulei). La plantele crescute la umbră, conţinutul în ulei volatil este mai mic şi calitatea uleiului mai slabă (scade mentolul şi creşte procentul de mentonă).
9. Condiţionarea: Uscarea frunzelor de mentă se face la umbră (şoproane, poduri, pătule) sau la soare. La umbră, frunzele se aşează pe hârtie albă, rogojini, prelate, pânză de sac, iar uscarea durează 5-41 zile (în încăperi uscate şi bine aerisite). Frunzele se întorc de 2 – 3 ori în prima zi, apoi zilnic o dată, în următoarele trei zile. La soare uscarea durează 5-6. Ambalarea frunzelor se face în lăzi speciale (căptuşite cu hârtie de culoare închisă, în cantitate de 30 - 40 kg), din frunze se înlătură resturile de plante, iar din iarbă, buruienile sau alte plante).
10. Toxicitatea uleiului de mentă: Uleiul de menta si preparatele de uz extern derivate din acesta nu se aplica în zona ochilor deoarece poate duce la fenomene iritative ale mucoasei oculare.
Uleiul de mentă Mentolul volatil de menta se va folosi cu prudenţă, deoarece supradozarea poate duce la aparitia unor fenomene nedorite ca greaţă, vărsături sau alte fenomene toxice. Ceaiul de mentă nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sau duodenal. Ceaiul de mentă nu se va folosi permanent sau pe perioade îndelungate, deoarece produce obişnuinţă.
Inhalatiile sunt foarte potrivite pentru tratarea problemelor respiratorii, a racelilor, gripei si pentru pregatirea tenului in vederea unui tratament cosmetic. Pemtru aceasta, se toarna intr-un vas 1 L de apa clocotita si se adauga 3-4 picaturi de ulei. Vaporii degajati se inspira stand aplecat peste vas, cu capul acoperit cu un prosop mare.
O metoda mai simpla si rapida de a face o inhalatie este aceea de a stropi un servet cu 2-3 picaturi de ulei si a-l mirosi cateva momente.
Inhalatiile sunt contraindicate persoanelor care sufera de astm sau epilepsie, deoarece pot declansa o criza.
Masajul este una dintre cele mai populare metode de utilizare a uleiurilor esentiale. Masajul din cadrul aromaterapiei aduce benificii atat uleiurilor cat si pe cele ale masajului in sine.
Pentru o sedinta de masasaj se adauga 4-6 picaturi de ulei esential (sau de amestecul de uleiuri pe care il preferati) in aproximativ 10 mL ulei de masaj. In nici un caz nu se va depasii cantitatea recomandata de ulei, deoarece la doze mari de ele sunt foarte iritante pentru piele.
Dupa un masaj in cadrul aromaterapiei, uleiul nu trebuie indepartat prin spalare, evitandu-se baia sau dusul timp de 6-8 ore. Astfel se asigura o absorbtie completa a uleiului volatil.
Baia este o cale foarte placuta si totodata eficienta de a folosi uleiurile prin relaxarea care o induce apa calda si prin faptul ca porii se dilata, pemitand uleiului sa patrunda prin tegumente.
Uleiurile se adauga inainte de a incepe baia si nu mai devreme, deoarece datorita caldurii ele se evaporeaza foarte usor. Este important de retinut ca baia nu se face niciodata cu uleiul ca atare pentru ca nu se dizolva in apa si nici nu trebuie depasita doza deoarece in cantitati mari sunt iritante pentru piele si mucoase. Astfel, pentru o baie se pun 4-6 picaturi de ulei esential (sau 4-6 picaturi de amestec) in 2-3 linguri de lapte nedegresat sau 2 linguri de ulei de baza, apoi se toarna in cada si se amesteca bine. Baia va dura 10-20 minute.
O compresa fierbinte este un mod eficient de a trata multe probleme ale pielii, ca de exemplu injectiile, sau durerile mulsculare de natura reumatica.
Pentru a pregati o compresa se toarna apa fierbinte (cam o jumatate de litru) intr-un bol, si se adauga ulei esential. Cantitatea de ulei depinde de suprafata pielii pe care aplicati compresia: 2 picaturi pentru suprafete mici, 6-8 picaturi pentru suprafete mari. Se agita bine, apoi se inmoaie o bucata de tifon sau un servet de bumbac, se stoarce bine si se aseaza pe piele. Deasupra se aplica o folie de plastic si un prosop, pentru a mentine compresa calda. Procedeul se reia dupa 20 de minute. In total, timpul de tratament cu comprese este de cel mult 1 ora, de maxin 2 ori pe zi.
Candela (lampa) odoranta se foloseste pentru a aromatiza camera, pentru a genera o stare de spirit pozitiva, tonica, sau dimpotriva de relaxare, sau pur si simplu pentru a crea o atmosfera speciala.
Pentru aceasta, se pune apa calduta in farfuria candelei, se adauga 3-5 picaturi de ulei si se aprinde lumanarea. Se va avea grija ca atata timp cat lumanarea este aprinsa, farfurioara sa nu ramana fara apa.